Comandă online de la LIBREX seria After, de Anna Todd și ai livrare gratuită

Comandă online de la LIBREX seria After, de Anna Todd și ai livrare gratuită





Cărțile au avut un succes incredibil, astfel încât anul trecut a apărut ecranizarea primei părți: After, iar luna aceasta a intrat în cinematografe și a doua parte: After we collided (După ce ne-am certat). În România, lansarea oficială a fost pe 11 septembrie (printre primele filme pe care le putem vedea odată cu redeschiderea cinematografelor). A doua parte a filmului pare să anunțe că va avea și mai mult succes, datorită actorilor populari care s-au alăturat distribuției: Dylan Sprouse în rolul lui Trevor Matthews și Candice King (din The Vampire Diaries) în rolul lui Kim.

Totuși, înainte de a vedea filmele, îți sugerăm să citești cărțile, astfel încât să poți compara perspectiva ta și a autoarei cu cea a producătorului și a regizorului. S-ar putea sa ai surprize plăcute, mai ales că primul film este cunoscut pentru alegerea ireproșabilă a actorilor: aceștia se potrivesc perfect descrierilor din cărți.

Fără a-ți dezvălui prea multe detalii, îți vom prezenta pe scurt povestea prezentată în seria After. În cărți este prezentată povestea de iubire dintre Tessa și Hardin, doi colegi de universitate complet diferiți. Nu este o poveste clasică de iubire, ci așa cum spune și autoarea, o poveste autentică, în care foarte multe persoane se vor regăsi. Romanele de dragoste prezintă de obicei iubiri idilice, însă seria After este despre greutățile care apar într-o relație dintre doi tineri aflați la granița dintre adolescenți și adulți, care trebuie întâi să se regăsească pe ei înșiși înainte de a fi fericiți împreună. Autoarea prezintă întâmplările într-un mod unic, poate chiar șocant pentru unii, având în vedere că mulți cred că este vorba despre o așa zisă ,,relație toxică”.



Citește mai departe

Leave a Reply