16 septembrie: Sfânta Mare Muceniță Eufimia

16 septembrie: Sfânta Mare Muceniță Eufimia


Aceasta a trăit pe vremea împăraților Dioclețian (284-305) și Maximian Galeriu (305-311). Ea s-a născut și a crescut la Calcedon, în ținutul Bitiniei, lângă Bosfor, fiind fiica unui oarecare Filofron și a Teodosianei, și era în rânduiala fecioarelor Bisericii, îndeletnicindu-se cu duhovniceștile nevoințe, întrucât își închinase viața lui Hristos, scrie Basilica.ro. În zilele binecredincioșilor împărați Marcian și Pulheria (450-457), în anul 451, s-a adunat la Calcedon Sinod mare, de 630 de Sfinți Părinți din toată lumea. Ei au osândit erezia lui Dioscor și al lui Eutihie, care învățau că Hristos, Mântuitorul lumii, este o persoană numai cu o fire și o lucrare, și nu primeau dreapta credință ortodoxă, care învață că Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, este Fiul lui Dumnezeu, Unul din Sfânta Treime, Care după întrupare are două firi: dumnezeiască și omenească, unite între ele în chip neîmpărțit și nedespărțit, neamestecat și neschimbat. Părinții de la Calcedon au arătat că izbânda hotărârilor Sinodului se datora și mijlocirilor Sfintei Eufimia. Astfel, de vreme ce ereticii nu voiau să primească dogmele dreptei credințe, Sfinții Părinți ai Sinodului au zis către eretici: „Scrieți, într-o carte, mărturisirea credinței voastre și vom scrie și noi mărturisirea noastră. Amândouă scrierile să le pecetluim și să le punem în racla cu preacinstitele moaște ale Marii Mucenițe Eufimia. Apoi, să ne rugăm, cu post, lui Dumnezeu, ca prin ea să ne descopere credința cea dreaptă”. Și, pecetluind racla cu pecete împărătească, au pus păzitori. Iar după trei zile de post și rugăciune, deschizând racla, au găsit scrierea dreptcredincioșilor în mâna dreaptă a Sfintei, iar pe cea a ereticilor răucredincioși la picioarele ei. Spre aducerea aminte de această preaslăvită minune din timpul Sinodului, Sfânta Mare Muceniță Eufimia este înfățișată pe icoane cu o scrisoare sau carte în mână. Pentru această minune, Mucenița este prăznuită și la 11 iulie, iar duminica următoare acestei date este închinată Sfinților Părinți de la Sinodul al patrulea Ecumenic.Pentru rugăciunile Sfintei Mari Mucenițe Eufimia, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin.

Dacă te regăsești întru idealurile noastre și vrei să participi la lupta neamului nostru, fii alături de noi! Sprijină ActiveNews ca site-ul să poată continuă mai departe lupta pentru tot ceea ce a avut mai scump poporul nostru peste veacuri – credinţa şi libertatea!
ActiveNews îl mărturiseşte pe Dumnezeu, pentru că-L iubim şi ne încredem în El.
ActiveNews își dorește ca românii împreună cu toți locuitorii acestei țări să trăiască liberi, înțelepți și curajoși.
ActiveNews crede în România, în ceea ce am fost şi am putea fi ca popor, într-o lume în care încrederea în noi este subminată mai mult decât orice altceva pentru a dispărea ca neam şi a deveni pentru totdeauna robii unor interese străine.
ActiveNews este un site deținut în totalitate de acționari români, în contextul în care cei care susţin public cu totul altceva sunt cel mai probabil agenţi străini sau manipulaţi de aceştia! Dar de fapt ActiveNews este deţinut de fiecare cititor.
Dacă crezi în ceea ce credem și noi, sprijină ActiveNews ca acesta să poată continua.

Susține ActiveNews



Citește mai departe

Leave a Reply