Daniela Cușnir, cunoscută interpretă de muzică populară, în Suceava, a murit în mașina condusă de un tânăr de 19 ani

Daniela Cușnir, cunoscută interpretă de muzică populară, în Suceava, a murit în mașina condusă de un tânăr de 19 ani





Daniel Cușnir avea 23 de ani.
Șoferul mașinii în care era a adormit la volan.
O tânără a murit într-un grav accident rutier petrecut pe raza localității Dărmănești, luni dimineață, după ce un șofer a adormit la volan. Tânăra în vârstă de doar 23 de ani și-a pierdut viața după ce mașina scăpată de sub control a intrat într-un BMW parcat, iar apoi a lovit un cap de pod.

Daniela Cușnir, cunoscută interpretă de muzică populară din Suceava e tânăra decedată, iar mașina în care se afla era condusă de un tânăr de 19 ani care, din primele cercetări, a adormit la volan. Vlad Barbir era violonist în formația Dorna Band, alături de care cânta Daniela.

Se pare că cei doi se întorceau de la un eveniment la Vatra Dornei, unde e posibil să fi cântat toată noaptea, iar șoferul să nu fi dormit deloc. El a fost scos conștient din mașină, cu răni grave, fiind transportat la spital.



Citește mai departe

Leave a Reply