Tenis: Patricia Ţig a câştigat primul său titlu WTA din carieră, la Istanbul

Tenis: Patricia Ţig a câştigat primul său titlu WTA din carieră, la Istanbul



Jucătoarea română de tenis Patricia Ţig a câştigat primul său titlu WTA din carieră, duminică, la Istanbul, competiţie dotată cu premii totale de 225.500 de dolari, după ce a învins-o în finală pe canadianca Eugenie Bouchard, cu 2-6, 6-1, 7-6 (7-4).Ţig a încheiat victorioasă într-un final dramatic, în care a reuşit să transforme abia a opta sa minge de meci.Pentru Ţig (26 ani, 88 WTA), care nu pierduse niciun set până în ultimul act, a fost a treia finală WTA, după cele de la Baku (2015) şi Bucureşti (2019). Românca are în palmares şi un titlu WTA 125K, în 2019, la Karlsruhe.Debutul de meci a fost unul foarte slab pentru româncă, Ţig fiind condusă cu 3-0. Patricia a intrat în joc la acest scor, dar nu a putut împiedica deznodământul primului set, câştigat cu 6-2 de jucătoarea canadiană (26 ani, 272 WTA), venită din calificări.Ţig a început foarte bine actul secund, cu break, a făcut 2-0, Bouchard a luat un ghem, dar românca a continuat cu o serie de patru jocuri la rând, câştigând primul set cu 6-1.În decisiv, Patricia Ţig a condus cu 3-0 şi a ratat două mingi de 5-1, iar în cele din urmă, după ce a ratat trei mingi de meci la 5-4, a fost egalată, 5-5. La 6-5, Ţig a mai irosit trei mingi de meci, pe serviciul adversarei, de data aceasta, iar setul a ajuns în tiebreak. Ţig a greşit mai puţin şi a reuşit să se impună cu 7-4.Ţig a primit un cec de 25.000 de dolari şi 280 de puncte WTA, în timp ce Bouchard s-a ales cu 14.000 de dolari şi 198 de puncte WTA.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.



Citește mai departe

Leave a Reply