Povestea înfricoșătoare a Larisei Butnariu. Orfană, a fost adoptată, a ajuns să fie abuzată sexual de tată și vândută traficanților

Povestea înfricoșătoare a Larisei Butnariu. Orfană, a fost adoptată, a ajuns să fie abuzată sexual de tată și vândută traficanților




40% dintre copiii dispăruți în România sunt orfani. Fără sprijinul părinţilor, mulţi dintre ei cad pe mâna traficanților de carne vie. Dar unde e statul în povestea asta? O tânără de 24 de ani, traficată încă de când era copil, a răspuns la această întrebare în faţa parlamentarilor. „Eu am fost adoptată la 3 ani din Suceava într-o familie de bani gata, aș putea spune. Am avut o copilărie fericită până când tata a fost arestat. În momentul în care a ieșit tata, au început abuzurile de natură sexuală, cu toate că aveam 15 ani și oleacă, cu toate că eram genul ăla de fată, după cum mă vedeți, care se îmbracă cât se poate de decent, nu machiaj, nu farduri, nu nimic”, a povestit Larisa Butnariu.Larisa e o victimă a rețelelor de trafic de persoane, care acum a găsit puterea să lupte ca alte fete ca ea să nu trăiască acelaşi calvar. A prins curaj să îşi spună povestea, întâi online, pe reţelele sociale, iar acum şi în faţa celor care pot face cu adevărat ceva, legiuitorii.„Ziua trebuia să mă culc cu tata…”„Ziua trebuia să mă culc cu tata, să îi fac bani lui X, iar noaptea trebuia să mă culc cu X, eventual să mai fac niște bani. Am rămas însărcinată. Mama a făcut cerere în instanță să mă mărit”, a povestit Larisa Butnariu. Avea doar 17 ani și, spune ea, s-a căsătorit împotriva voinței cu cel care o obliga să se prostitueze. La scurt timp, în urma unui scandal în familie, a fost dată afară din casă și a ajuns să locuiască într-un cămin dezafectat.„A trebuit să plecăm cu tot cu copil. Și am ajuns într-un infern, pentru că acolo am început să fac strada”, le-a povestit Larisa parlamentarilor.Viața tinerei a devenit și mai grea în momentul în care soțul a plecat cu copilul. Din ruina în care trăia a ajuns să doarmă pe stradă. Până a aflat că soțul a vândut-o mai departe, unui traficant care a dus-o în Germania.Șapte rețele de traficanți„Am reușit să fug cu ajutorul inspirației de a spune că vreau creioane, carioci, caiete și promit că o să fiu cuminte. Am ajuns în România – greu, dar am ajuns, ca să constat că fusesem vândută unei a cincea din cele șapte rețele din total, unei a cincea, care are zonele de acțiune pe Italia și pe Spania”, și-a continuat Larisa istorisirea.Așa a ajuns să fie vândută și în Italia. A fost ținută închisă într-o cameră în care aveau acces doar clienții. A reușit să fugă și din bordel, iar cu banii adunați din bacșiș și-a cumpărat un bilet pentru a se întoarce în țară.Acum, Larisa lucrează într-un supermarket, luptă împotriva traficului de persoane și se implică în campanii pentru oamenii străzii.„Eu din cap până-n picioare sunt o traumă în totalitate”, se definește simplu, dar dureros, Larisa Butnariu, o victimă care a avut curajul să lupte.Editare web: Luana Păvălucă



Citește mai departe

Leave a Reply