Gala Premiilor UCIN – pe 21 septembrie, la Sala Studio a Teatrului Naţional Bucureşti

Gala Premiilor UCIN – pe 21 septembrie, la Sala Studio a Teatrului Naţional Bucureşti



Cea de-a 48-a ediţie a Galei Premiilor Uniunii Cineaştilor din România (UCIN) se va desfăşura pe 21 septembrie în sala Studio a Teatrului Naţional “I.L. Caragiale” Bucureşti.Potrivit unui comunicat al organizatorilor, transmis miercuri AGERPRES, înscrierile s-au închis în luna martie, iar juriul a avut de ales cele mai bune producţii ale anului 2019, din 70 de filme înscrise în concurs, la gală urmând să fie anunţaţi câştigătorii celor 20 de secţiuni ale competiţiei.Juriul a fost compus din Stere Gulea (câştigătorul marelui premiu de anul trecut), Florin Mihăilescu, Marilena Ilieşiu, Irina Nistor şi Dorel Vişan.”Gala Premiilor UCIN din acest an va fi poate mai sobră, dar cu siguranţă mai emoţionantă. Sperăm să putem realiza şi o componentă on-line accesibilă tuturor celor care nu pot fi prezenţi fizic la gală, dar şi câteva momente surprinzătoare atât ca act artistic, cât şi ca mesaj”, precizează sursa citată.Gala, a cărei gazdă va fi şi în acest an Cătălina Grama – Jojo, va avea loc în condiţii de maximă siguranţă, având în vedere normele de distanţare socială.Asociaţia Cineaştilor din România a luat naştere în anul 1963, la iniţiativa unor cineaşti legendari precum Victor Iliu, Ion Popescu Gopo, Mihnea Gheorghiu, Liviu Ciulei, Paul Călinescu şi Mircea Drăgan.În 1990, asociaţia a devenit Uniunea Cineaştilor din România, iar din 1972 Uniunea a început să decerneze anual premii, în cadrul Galelor UCIN, recompensând performanţele cinematografice din anul anterior.Gala Premiilor UCIN 2020 este un eveniment organizat de Uniunea Cineaştilor din România în parteneriat cu Centrul Naţional al Cinematografiei, fiind proiect finanţat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale. AGERPRES/(AS – autor: Daniel Popescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea) 

 

Sursa foto: (c) Gala UCIN / Facebook 
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.



Citește mai departe

Leave a Reply