AlegeriLocale2020/Năsui: Violenţa în politică, arma celor slabi; candidaţii trebuie să îşi poată desfăşura campania în siguranţă

AlegeriLocale2020/Năsui: Violenţa în politică, arma celor slabi; candidaţii trebuie să îşi poată desfăşura campania în siguranţă



Alianţa USR PLUS condamnă tentativele ”de sabotare şi de bruiere” a campaniei electorale şi anunţă că va solicita de fiecare dată autorităţilor să ia măsurile legale care se impun în astfel de situaţii.Precizările vin după ce, marţi, în timpul unui eveniment electoral al candidatului la primăria Sectorului 1, Clotilde Armand, câteva persoane au scandat împotriva PNL şi USR, folosind expresii triviale.”Alianţa USR PLUS condamnă tentativele de sabotare şi de bruiere a campaniei electorale. Ieri, unii dintre competitorii politici ai USR PLUS au adus agitatori de profesie pentru a perturba o acţiune de campanie a colegei noastre Clotilde Armand. Nu tolerăm astfel de acţiuni şi vom solicita de fiecare dată autorităţilor să ia măsurile legale care se impun”, arată USR Bucureşti într-o postare pe Facebook.De asemenea, potrivit preşedintelui USR Bucureşti, Claudiu Năsui, candidaţii oricărui partid trebuie să îşi poată desfăşura campania în siguranţă şi fără hărţuiri.”Violenţa în politică este arma celor slabi. Din păcate, disperarea naşte monştri. Candidaţii, de la orice partid ar veni ei, trebuie să îşi poată desfăşura campania în siguranţă şi fără hărţuiri. Românii trebuie să fie cei care decid care politicieni trebuie sancţionaţi la vot şi care nu. Nu ne este frică”, a declarat Claudiu Năsui.Primarul Sectorului 1, Daniel Tudorache, a condamnat la rândul său incidentul de marţi.”Inadmisibil! O campanie electorală, şi aşa văduvită de contactul direct cu oamenii, din cauza acestei pandemii nenorocite, nu trebuie sub nicio formă să arate aşa cum am văzut că s-a întâmplat azi, la prezentarea proiectului contracandidatei mele. Azi, ea a fost cea atacată. Mâine pot fi eu sau altcineva. Trebuie să punem stop unui asemenea comportament, acum, până nu e prea târziu”, a scris el, marţi, pe Facebook.La evenimentul de marţi a participat şi preşedintele PNL, Ludovic Orban, care şi-a exprimat dezaprobarea faţă de incidentul respectiv.”Colegi din USR PLUS şi din PNL, să nu faceţi niciodată ce fac aceşti exponenţi ai PSD care arată ce a adus PSD pentru Bucureşti, pentru Sectorul 1: lipsă de educaţie, lipsă de civilizaţie, obrăznicie împinsă până la maxim şi nerespectarea regulilor de bun simţ din societate. De astfel de lucruri vrem să scăpăm în Bucureşti şi în România”, a afirmat preşedintele PNL. AGERPRES/(AS – autor: Irinela Vişan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea) 
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.



Citește mai departe

Leave a Reply