Agresoarea de 14 ani din Târgu Jiu a mai făcut o victimă și e cercetată în 3 dosare penale

Agresoarea de 14 ani din Târgu Jiu a mai făcut o victimă și e cercetată în 3 dosare penale





Fata de 14 ani a fost reținută pentru 24 de ore, apoi eliberată sub control judiciar.
Polițiștii au descoperit că tânăra avea antecedente violente, așa că au deschis trei dosare pe numele ei.
Inițial, fata a fost reținută pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost filmată în timp ce lovește cu sălbăticie o copilă mai mică decât ea, alături de alte trei fete, în timp ce un băiat filmează întreaga scenă.

În imagini, victima este în genunchi, în timp alte patru adolescente o insultă, o scuipă şi apoi încep să o lovească cu pumnii şi cu picioarele, să o tragă de păr, trântind-o la pământ.

2 victime și 3 dosare penale

Acum, minora bătăușă a apărut în o nouă filmare, unde lovește o fetiță de 12 ani, la distanță de câteva săptămâni. Cea de-a doua victimă a fost lovită în iulie și în august. Victima a fost lovită în fața unui bloc, fără să intervină cineva.

Prin urmare, polițiștii au deschis trei dosare penale pe numele fetei de 14 ani, pentru lovire și alte violențe.

”E prea mult să fie băgată în arest”

Ieri, tatăl agresoarei de 14 ani din Târgu Jiu a declarat că măsura arestului preventiv este prea dură pentru fiica lui, care ar putea fi afectată de ceea ce i se întâmplă.

”Este vinovată, mă pun în postura părinților fetelor lovite, dar să fie băgată în arest e prea mult, o va afecta pe viitor, însă nimeni nu s-a gândit la asta”, a spus bărbatul.

”Abia a împlinit 14 ani, luna trecută avea 13 ani. Sunt alții cu săbii care au intrat peste oameni și nu le-a făcut nimeni nimic. A avut acest anturaj de două luni. Soția mea a fost izolată la serviciu în mai multe rânduri, câte două săptămâni, iar eu la serviciu…Am fost îngrădiți de acest drept de a sta lângă copiii noștri și iată consecințele. Știu că a fost o greșeală, dar nu este tocmai în regulă să fie băgat un copil în arest. Este ceva ce nu poți să vezi, mă pun și în postura părinților fetelor lovite care, poate sunt mult mai căzuți decât mine. Mă duc eu în locul ei…”, spune tatăl fetei.

Bărbatul le-a spus jurnaliștilor că își vrea să îndrepte comportamentul fiicei lui și să îi dea încă o șansă la viață.

Patru fete au snopit în bătaie o copilă de 13 ani

Scandalul a plecat după ce în spaţiul public au apărut imagini în care o adolescentă este bătută de alte patru fete, în timp ce un băiat filmează întreaga scenă, care are loc la Târgu Jiu.

Menţionăm că imaginile sunt extrem de violente şi nu pot fi prezentate în acest articol.

Acest articol a fost realizat cu informațiile transmise de reporterul Observator Diana Speretoiu.

Citește și: Tatăl minorei care a bătut și umilit o copilă de 13 ani, la Târgu Jiu: „A fost o greșeală, dar e prea mult să fie băgată în arest” Băiatul care a filmat bătaia și umilirea fetei de 13 ani și-a cerut scuze, după ce “a primit critici”. “Bă, mă mir că nu plânge”, spune el în înregistrare

În articolul :



Citește mai departe

Leave a Reply