Bode: Termenul pentru finalizarea magistralei M5 nu poate fi respectat; am cunoscut o categorie de angajaţi pe care am denumit-o ‘promitaci’

Bode: Termenul pentru finalizarea magistralei M5 nu poate fi respectat; am cunoscut o categorie de angajaţi pe care am denumit-o ‘promitaci’



Termenul asumat neforţat de către antreprenori, consultanţi şi beneficiari pentru darea în folosinţă cu călători a metroului din Drumul Taberei – şi anume 30 iunie 2020 – nu poate fi respectat, specialiştii fiind cei care vor decide momentul în care magistrala M5 va fi dată în exploatare, a declarat, luni, ministrul Transporturilor, Lucian Bode.Totodată, ministrul a ţinut să sublinieze că a cunoscut o categorie de angajaţi ai ministerului pe care îl conduce, inclusiv ai Metrorex, pe care a denumit-o generic “promitaci”, dar care ulterior se transformă în “explitaci”, termeni care nu se regăsesc DEX.”În momentul preluării mandatului de ministru, am afirmat foarte clar că pentru mine şi pentru Guvernul Ludovic Orban proiectul Magistralei M5 reprezintă unul dintre principalele obiective de investiţii din Bucureşti. În acest sens, am alocat timp şi resurse pentru ca Magistrala M5 să fie finalizată. Săptămânal, am avut şedinţe de progres (…). Sunt dator să dau câteva explicaţii. La începutul mandatului am cunoscut o categorie de angajaţi ai Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, inclusiv din Metrorex, pe care am denumit-o generic ‘promitaci’. Termenul nu îl găsiţi în DEX. Promit orice, rezolvă orice, îşi asumă orice. Când văd că se apropie termenele şi văd că tot ceea ce au promis nu se concretizează, aceştia se transformă în ‘explitaci’. Nici acest termen nu o să-l găsiţi în DEX. Explică de ce nu s-a putut, cum au făcut tot ce a depins de ei şi aşa mai departe. Eu cred că este momentul ca aceste categorii să nu mai ocupe funcţii de decizie în Ministerul Transporturilor. După ce în 2019, în noiembrie, şi până în mai 2020 am primit zeci de documente asumate prin semnătura antreprenorilor, a beneficiarului şi a consultantului, prin care reconfirmau data de 30 iunie 2020 ca dată la care metroul va circula pe M5, la sfârşitul lunii mai am fost informat cu privire la problemele apărute la centrala de ventilaţie şi staţia de pompare a apei din infiltraţii, undeva la suprafaţă în zona pieţei Moghioroş. Aceste probleme vor întârzia finalizarea probelor tehnologice pentru instalaţii subsisteme, sisteme agabaritice, circulaţia cu trenul cu şi fără tensiune, sistemul de automatizare a traficului şi informarea călătorilor, înmagazinarea tonajului în calea de rulare”, a afirmat Bode, aflat într-o vizită tehnică la metroul Drumul Taberei, împreună cu premierul Ludovic Orban.După călătoria cu o garnitură Bombardier între staţiile Râul Doamnei – Eroilor 2, şeful de la Transporturi a apreciat ca fiind spectaculoase lucrările la magistrala M5, atât din punct de vedere arhitectural, cât şi din punct de vedere tehnologic.”Am asistat la un moment istoric: şi anume primul tronson de metrou construit de la zero în România după 1989 pe care a circulat o garnitură de tren. Acum pot să afirm fără să greşesc că într-adevăr lucrările executate la magistrala M5 sunt de-a dreptul spectaculoase, atât prin arhitectura deosebită, cât şi prin tehnologia de ultimă generaţie folosită. De asemenea, sistemele de automatizare şi siguranţă a traficului sunt de ultimă generaţie. După cum ştiţi, lucrările la magistrala M5 – vorbesc despre cele 10 staţii, cu 46 de accesuri, de cei 7 km de linie între Râul Doamnei şi Eroilor 2 – au avut o traiectorie foarte complicată”, a susţinut acesta, într-o conferinţă de presă comună cu premierul Orban.La rândul său, directorul general al Metrorex, Mariana Miclăuş, a anunţat că această vizită tehnică la magistrala M5 marchează demararea probelor dinamice cu trenul.”Astăzi, cu prilejul acestei vizite tehnice, marcăm şi demararea probelor dinamice cu trenul (…) Bombardier, care va circula în prima fază pe magistrala M5. Au fost demarate probele tehnologice atât la sisteme, cât şi la subsisteme şi la echipamente, deci acestea se află sub tensiune. Suprafaţa construită a magistrala M5 este de circa 123.000 de metri pătraţi, din care 41.000 de mp reprezintă zone publice şi 82.000 de mp – zone tehnice”, a precizat ea.Prezent la evenimentul de pe M5, directorul Tehnic şi Investiţii al Metrorex, Constantin Mustăţea, a dat asigurări că probele tehnologice vor continua şi vor fi intensificate după remedierea problemelor la centrala de ventilaţie.”Noi vom continua aceste probe tehnologice cu trenul, vom continua pe fiecare linie în parte. După ce se va realiza lucrarea pentru centrala de ventilaţie, ele vor fi intensificate şi vor fi finalizate şi testate, astfel încât totul să fie în parametri, aşa cum au fost proiectaţi”, a explicat Mustăţea.În concluzie, ministrul Transporturilor nu a mai avansat niciun termen pentru darea în exploatare cu călători a magistralei M5 şi a spus că acesta va fi stabilit de specialişti.”În concluzie, cu excepţia finalizării lucrărilor la centrala de ventilaţie, respectiv finalizării probelor tehnologice, din punct de vedere tehnologic şi al instalaţiilor de siguranţă metroul ar putea fi dat în exploatare cu călători. Însă, siguranţa călătorilor este primordială. Aşadar, specialiştii vor decide momentul în care vor fi îndeplinite toate condiţiile pentru ca magistrala M5 să fie dată în exploatare cu călători”, a arătat el.Totodată, Bode a reamintit că acest proiect a fost lipsit de susţinere financiară în perioada 2013 – 2015, în condiţiile în care, de exemplu, în 2013 i s-au alocat doar circa 20 de milioane de euro, deşi lucrările costau aproape 700 de milioane de euro.”După ce în 2011 s-a semnat contractul pentru executarea lucrărilor, în intervalul 2013-2015 susţinerea financiară a acestui proiect a lipsit cu desăvârşire. Vă dau un singur exemplu: în 2013 s-au alocat aproximativ 20 de milioane de euro, în condiţiile în care valoarea lucrărilor era de aproximativ 700 de milioane de euro. În 2017, conform contractului semnat în 2011, ar fi trebuit recepţionat acest tronson de metrou. În 2019, Guvernul dinaintea noastră a dat asigurări că până în decembrie poate fi recepţionat. Şi iată că suntem în iunie 2020 şi constatăm următoarele: structurile şi finisajele pentru magistrala M5 sunt finalizate, eventual putem vorbi de mici retuşuri. Din păcate, termenul asumat neforţat de către antreprenori, consultanţi şi beneficiari, şi anume darea în folosinţă cu călători pentru data de 30 iunie 2020 nu poate fi respectată. Din acest motiv, vreau să-mi cer scuze public în numele celor 17 miniştri şi 8 directori generali care au condus Ministerul Transporturilor şi Metrorex din 2011 şi până în prezent. Scuzele le adresez evident locuitorilor din Drumul Taberei în special şi bineînţeles bucureştenilor în general”, a menţionat şeful MTIC.Secţiunea Râul Doamnei – Eroilor, inclusiv staţia şi depoul Valea Ialomiţei, este finanţată integral din fonduri externe nerambursabile în cadrul POS-T 2007 – 2013, POIM 2014 – 2020 (85%) şi de la bugetul de stat (15%). Valoarea proiectului aprobat prin HG nr. 374/2019 este de aproape 3,224 miliarde de lei. AGERPRES/(A – autor: Oana Tilică, editor: Mariana Nica, editor online: Andreea Lăzăroiu)

 

Citește și:

 

 

*** Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO



Citește mai departe

Leave a Reply